Euharistia

Ce este Euharistia?

euharistiaEuharistia este Taina Trupului şi Sângelui lui Hristos, instituită de Hristos Însuşi la „Cina cea de Taină”, înainte de Patima Sa. Într-adevăr la Cina din Joia Sfintelor Patimi, Domnul „a luat pâine şi binecuvântând a frânt şi, dând ucenicilor, a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu. Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat, zicând: Beţi dintru acesta toţi, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor”. „Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea” ( Matei 26, 26-28; Luca 22, 19). Euharistia este Taina prin excelenţă a Bisericii, Taina care constituie Biserica. Biserica, adică adunarea credincioşilor, săvârşeşte Euharistia, iar Euharistia îi transformă pe credincioşi în Biserică, Trupul lui Hristos. Prin împărtăşirea cu Sfintele Taine, credincioşii devin una cu Hristos şi una între-olaltă. Primii creştini au înţeles foarte bine lucrul acesta şi de aceea „stăruiau în învăţătura Apostolilor şi în comuniune, în frângerea pâinii (Euharistie) şi în rugăciuni… Iar inima şi sufletul mulţimii celor ce au crezut erau una” (Fapte 2, 42; 4, 32). Între Biserică şi Euharistie există deci o legătură interioară de identitate.

Biserica Ortodoxă crede, ca şi Biserica Catolică, în prezenţa reală a lui Hristos în pâinea şi vinul euharistic. Pâinea şi vinul oferite de credincioşi devin prin pogorârea Duhului Sfânt, ca răspuns la rugăciunea credincioşilor din biserică, în frunte cu episcopul (sau, în lipsa acestuia, cu preotul), Trupul şi Sângele Domnului. Aceasta este o Taină pe care mintea n-o poate cuprinde, dar pe care o primim prin credinţă. Încercările de raţionalizare (explicare raţională) a Tainelor au condus întotdeauna la erezii şi la dezbinarea creştinilor. Noi trebuie să credem ceea ce Hristos ne-a spus în această privinţă, şi anume că pâinea şi vinul binecuvântate în cursul sinaxei liturgice sunt Trupul şi Sângele Său. Dacă ne îndoim de prezenţa reală a Domnului în Euharistie, înseamnă că diminuăm importanţa Întrupării Sale şi a prelungirii ei prin Biserică până la sfârşitul veacurilor.

Liturghia euharistică

Biserica Ortodoxă a păstrat doar două Liturghii euharistice, pe cea a Sf. Ioan Gură de Aur şi pe cea a Sf. Vasile cel Mare (sec. IV), care sunt foarte asemănătoare. Ambele Liturghii se compun din două părţi: Liturghia catehumenilor (adică a celor care se pregătesc pentru primirea botezului, la care însă iau parte şi cei botezaţi), ceea ce în Tradiţia occidentală corespunde cu Liturghia Cuvântului, şi Liturghia credincioşilor care cuprinde canonul euharistic cu epicleza (invocarea Duhului Sfânt pentru sfinţirea darurilor) şi împărtăşirea credincioşilor. Din Liturghia catehumenilor fac parte citirile biblice (Apostol şi Evanghelie) şi predica, precum şi rugăciuni sub formă de ectenii pentru credincioşi şi pentru catehumeni. Liturghia este precedată de pregătirea darurilor de pâine şi vin aduse de credincioşi, în cadrul unui ritual pe care preotul îl săvârşeşte în taină, înainte de începerea Liturghiei propriu-zise.

Ritualul Liturghiei euharistice este foarte bogat şi plin de simboluri, iar cântarea este numai vocală. Atmosfera bisericii este plină de mister, invită la interiorizare, la contemplarea Tainei vieţii Mântuitorului pe care Liturghia o reactualizează, începând cu Naşterea Sa, până la Înălţarea la cer. Se ştie că Biserica Ortodoxă are un simţ deosebit al misterului. Orice rugăciune, inclusiv rugăciunea liturgică, trebuie să „coboare” din minte în inimă, să angajeze inima, care este centrul fiinţei umane, locul unde se concentrează ca într-un focar toate puterile psiho-fizice ale omului; locul, de asemenea, al harului botezului. Dumnezeu sălăşluieşte în inima omului. De aceea este important ca mintea (intelectul), care nu este decât o energie a inimii, să „coboare” mereu în inimă pentru a-şi găsi odihna. Divorţul dintre minte şi inimă duce la stres, la depresii, la stări de nemulţumire. Tocmai de aceea rugăciunea particulară şi liturgică sunt de o permanentă actualitate.

Pregătirea pentru participarea la Liturghia euharistică şi împărtăşirea cu Sfintele Taine

În Tradiţia ortodoxă, participarea la Sfânta Liturghie, care are caracter de Cină şi de Jertfă, precum şi împărtăşirea cu Sfintele Taine ale lui Hristos, presupun o pregătire specială. În parabola nunţii fiului de împărat (Matei 22, 1-14), Mântuitorul atrage atenţia asupra celui care venind la nuntă fără să aibă haină de nuntă a fost exclus de la cină. Liturghia este nunta Mielului lui Dumnezeu la care trebuie să participăm împodobiţi în haină de nuntă. Iar haina de nuntă constă în curăţia sufletului pe care o câştigăm prin multă rugăciune şi asceză, ca şi prin faptele bune, ca expresie a iubirii concrete a semenilor, precum şi prin mărturisirea păcatelor în faţa preotului duhovnic.

O tradiţie care s-a impus din Evul Mediu, cere ca împărtăşirea cu Sfintele Taine să se facă de patru ori pe an, adică în cele patru posturi (Paşti, Crăciun, Adormirea Maicii Domnului şi Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel) cu spovedanie prealabilă. Astăzi credincioşii se împărtăşesc, cum este firesc, mult mai des, unii chiar regulat, adică la fiecare Sf. Liturghie (cum este cazul în Bisericile greacă, rusă, antiohiană…, din păcate, mai puţin, în Biserica română).

Spovedania nu este legată totuşi în mod necesar de Împărtăşanie. Ea este legată de păcatele săvârşite. Obiectul spovedaniei îl formează deci păcatele, îndeosebi cele grave, cum sunt: lepădarea de Hristos, crima (inclusiv avortul sau împiedicarea de a naşte copii prin medicamente „anticoncepţionale” care provoacă avort timpuriu), adulterul, desfrânarea, trăirea în concubinaj, ura, asuprirea semenilor…, care ne despart de Hristos şi de Biserică cu care Hristos se identifică. Spovedania este Taina reconcilierii cu Biserica, Taina repunerii în starea de membru deplin al Bisericii, din care am căzut datorită păcatului. Tocmai de aceea în rugăciunea pe care o rosteşte preotul după spovedanie se spune: „… împacă-l Doamne şi-l uneşte pe dânsul (penitent) cu Sfânta Ta Biserică în Hristos Iisus Domnul nostru…”

Cine comite păcate grave nu se poate împărtăşi decât după spovedanie şi după săvârşirea unui canon de pocăinţă care poate dura mai mulţi ani. Bineînţeles că la spovedanie făgăduim lui Dumnezeu să nu mai repetăm, cu ajutorul Lui, păcatele săvârşite.

Astfel haina de nuntă sau haina luminoasă a botezului pătată de păcat se curăţă prin spovedanie care ne angajează totodată la şi mai multă rugăciune şi asceză. Conştienţi de păcatele noastre, ne angajăm tot mai mult pe drumul rugăciunii şi ascezei. Căci rugăciunea şi asceza ne purifică sufletul şi ne uneşte cu Dumnezeu. Rugăciunea trebuie să devină respiraţia omului credincios, pentru că pe Dumnezeu nu-l putem simţi ca pe realitatea cea mai profundă a existenţei noastre decât rugându-ne mult, chiar „neîncetat”, cum ne îndeamnă Sf. Apostol Pavel (I Tesaloniceni 5, 17). De aceea Părinţii Bisericii au alcătuit o sumedenie de rugăciuni, pentru toate împrejurările vieţii, inclusiv pentru a ne împărtăşi cu Sf. Taine ale lui Hristos. Canonul de Împărtăşanie este de o frumuseţe deosebită. Rugăciunea spontană nu este nici ea exclusă.

Pe lângă rugăciune, asceza - adică postul alimentar, privegherile de noapte, metaniile, lupta împotriva păcatului sau pentru despătimire în cazul în care suntem stăpâniţi de o patimă - toate acestea au în Biserica Ortodoxă un rol deosebit de important. Viaţa creştină este în fond o viaţă ascetică. Ea este „calea cea strâmtă” (Matei 7, 14) împreunată cu multe ispite şi greutăţi pe care nu le putem birui decât prin răbdare şi stăruinţă în post şi rugăciune, prin cumpătare în toate şi înfrânare de la tot ceea ce poate dăuna sufletului în tinderea sa către Dumnezeu. De aceea Biserica Ortodoxă a păstrat vechile rânduieli privitoare la post, la înfrânarea conjugală pe durata postului şi înainte de împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului (I Corinteni 7,5), ajunul euharistic… Deşi la prima vedere toate aceste rânduieli par a îngrădi libertatea omului, în realitate tocmai prin ele dobândim adevărata libertate.

 Roadele Euharistiei în viaţa creştinului 

Mântuirea ca şi toate deprinderile bune sau virtuţile care trebuie să împodobească viaţa unui creştin sunt daruri ale lui Dumnezeu. „Toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor” (Iacob 1, 17). Totuşi Dumnezeu nu forţează pe nimeni să primească darurile sale. Primirea lor se face prin credinţă şi deschiderea inimii. La rândul său, credinţa nu este doar o adeziune raţională la Revelaţia lui Dumnezeu, ci mai ales adeziune şi angajare interioară care determină un mod de viaţă nou. „Creştinismul nu este o nouă religie; el nu este nici măcar o religie, ci mai degrabă criza tuturor religiilor. Creştinismul este viaţa cea nouă în Hristos”, spune un teolog francez (Olivier Clement). Dar pentru a trăi o viaţă nouă, trebuie să ne lepădăm de viaţa cea veche sau de omul cel vechi, obişnuit cu păcatele şi cu poftele, şi să ne îmbrăcăm în omul cel nou făcut după asemănarea lui Hristos (cf. Efeseni 4, 24). Schimbarea începe la botez, dar trebuie să continue cu consecvenţă toată viaţa. Se întâmplă însă că după botez, cei mai mulţi apucăm pe căi greşite, astfel încât inima ni se împietreşte şi nu mai este sensibilă la harul lui Dumnezeu cu care nu mai colaborăm. Dacă ne trezim din rătăcire, trebuie să alergăm la Biserică, să cerem ajutorul preotului şi al semenilor şi să încercăm să ne (re)integrăm definitiv în viaţa Bisericii de unde vom primi, prin Sfintele Taine şi rugăciunea semenilor, ajutor în lupta pentru despătimire şi dobândirea virtuţilor care ne redau libertatea pierdută prin păcat. În fond toată viaţa noastră este o strădanie permanentă de înaintare pe calea binelui, a virtuţilor pentru asemănarea noastră cu Hristos şi chiar identificarea cu El. În această nevoinţă suntem susţinuţi mereu de harul Sfintelor Taine, cu deosebire de împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului.

În viaţa creştină există multe antinomii care nu pot fi primite decât de cei care sunt angajaţi profund în credinţă. Astfel marii trăitori spun, pe de o parte, că totul este har, iar, pe de alta, că trebuie să ne dăm sângele pentru a primi harul. Ambele afirmaţii sunt adevărate. Totul vine de la Dumnezeu, totul este darul gratuit a lui Dumnezeu, dar în acelaşi timp totul depinde de voinţa noastră de a primi sau a nu primi darul lui Dumnezeu. Iar primirea darului se face prin angajarea fără rezerve în credinţă. „În lupta voastră cu păcatul nu v-aţi împotrivit încă până la sânge”, zice Apostolul Pavel (Evrei 12, 4). Şi tot el spune: „Îmi chinuiesc trupul meu şi îl supun robiei ca nu cumva propovăduind altora, eu însumi să mă fac netrebnic” (I Corinteni 9, 27).

Euharistia şi toate celelalte Sfinte Taine sunt darul lui Dumnezeu care ne sfinţeşte şi ne face una cu Hristos, dar numai în măsura angajării noastre în credinţă prin rugăciune şi asceză.

 

Donaţiile Dumneavoastră pot fi transmise pe adresa
Sfântul Apostol, numărul 60, Sector 4, Cod fiscal numărul 11548158 (sau)
depuse în contul RO04RNCB0081010406690001 deschis la BCR, sucursala IZVOR-Bucureşti.
Primirea donaţiilor va fi confirmată în scris, iar numele donatorilor şi binefăcătorilor vor fi pomenite la slujbele din biserică.

REDIRECŢIONEAZĂ 2% DIN IMPOZITUL ANUAL CĂTRE BISERICA Domnița Bălașa AICI: FORMULAR 230

Viaţa și Acatistul Sfântului Grigorie, episcopul Nyssei

GregorieNyssa

Sfântul Grigorie al Nyssei, fratele mai tânăr al Sfântului Vasile cel Mare, s-a născut în jurul anului 335 în Cezareea Capadociei, din acei minunaţi părinţi creştini, Vasile şi Emilia. Din cei zece copii ai lor, trei (Vasile, Grigorie şi Petru) au ajuns episcopi, iar o soră,...

Afla mai multe ...

Sfântul Grigorie de Nyssa sărbătorit la „Domniţa Bălaşa”

hram_nyssa

La Biserica „Domniţa Bălaşa” din Capitală sute de credincioşii au participat, la Sfânta Liturghie închinată Sfântului Ierarh Grigorie de Nyssa, ale cărui sfinte moaşte sunt păstrate în sfântul lăcaş. Slujba a fost săvârşită, aici, de Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, ...

Afla mai multe ...

Lumea in invatatura Sfantului Grigorie de Nyssa

GregorieNyssa

Lumea, dupa Sfantul Grigore, este o realitate creata care apare si se mentine in existenta participand la Dumnezeu. Ea se imparte in doua: lumea de deasupra universului si lumea dinauntrul universului. Lumea de deasupra universului este lumea ingerilor ...

Afla mai multe ...
catehism3

Catehism

biblia

Biblia Ortodoxă

rugaciuni

Rugăciuni